Încă un record doborât

Rafael Nadal a câştigat pentru a patra oară consecutiv, turneul de la Barcelona, fiind singurul tenismen care a reuşit această performanţă.

Spaniolul a trecut de compatriotul său, David Ferrer, în 3 seturi, 6-1,4-6,6-1, în 2 ore şi 13 minute, câştigând cel de-al 25-lea trofeu al carierei. Favoritul numărul 2 al turneului şi câţtigătorul de la Valencia, Ferrer, a câştigat 3 dintre cele 8 întâlniri, însă de data aceasta nu s-a putut impune.

În setul decisiv, numărul 2 mondial a condus cu 5-0, setul încheindu-se cu scorul de 6-1.

“Sunt foarte fericit. În primul set am jucat foarte bine, aproape perfect, dar în cel de-al doilea David a fost foarte puternic. Sunt bucuros că am câştigat din nou aici.”, a declarat Rafa

Leave a Reply