În acest week-end, două echipe de handbal din România vor participa în semifinalele competiţiilor europene.
1.Akaba BeraBera-Rulmentul Braşov (Cupa Cupelor), 19.04.2008
După ce au trecut în sferturi de puternica echipă Krim Ljublijana, graţie unei duble victorii, braşovencele se luptă pentru un loc în finală cu spanioloaicele de la Akaba BeraBera, ocupanta locului 5 în Spania şi finalista cupei. Rulmentul este lider în Campionatul României, aflându-se la 2 puncte distanţă de Oltchim Rm-Vâlcea, câştigătoarea Cupei Cupelor, în sezonul trecut. Echipa Marianei Târca a făcut deplasarea în Spania, fără Patricia Vizitiu care va lipsi în jur de 4-5 luni, din cauza unei accidentări.
Cea de-a doua semifinală le va aduce faţă în faţă pe Podravka Vegeta(Croaţia) şi Lavrik (Norvegia).
2.VfL Oldenburg-H.C. Dunărea Brăila (Cupa Challenge), 19.04.2008
Brăilencele au trecut în sferturi de Tomis Constanţa, obţinând calificarea în ultimul meci graţie unei victorii la 6 goluri, după ce în tur au fost învinse cu 25-23. Echipa lui Liviu Paraschiv, calificată pentru prima dată în semifinalele unei competiţii europene, va avea ca adversară pe VfL Oldenburg, din Germania. O calificare în finală ar fi cu atât mai importantă, cu cât anul trecut trofeul a fost câştigat de o echipă din România, Rulmentul Braşov, finala finnd 100% românească.
În cea de-a doua semifinală se vor întâlni SKB Bratislava şi Merignac Handball.
Filed under: Stiri, handbal | Tagged: Cupa Challenge, Cupa Cupelor, Dunarea Braila, handbal, Rulmentul Brasov




televizari?
explorish
Braşovul e pe sport.ro.