Juventus da, Milan ba

În această seară s-a jucat una dintre partidele decisive pentru stabilirea ordinii în Serie A. Juventus s-a impus cu 3-2 , pe teren prorpiu, în faţa celor de la AC Milan, asigurându-şi astfel, într-o mare proporţie, locul 3 din Serie A.

În minutul 11 gazdele au deschis scorul prin Alessandro Del Piero, însă au rămas în avantaj doar pentru puţin timp. După o pasă excelentă a lui Kaka, Pippo Inzaghi a readus egalitatea pe tabela pe marcaj, tot el reuşind dubla 15 minute mai târziu. Pe parcursul primei reprize, Buffon a fost încercat de mai multe ori de Kaka, însă acesta a reuşit de fiecare dată să-şi salveze echipa. În ultimul minut de joc al primei părţi, torinezii au egalat prin golul înscris de Salihamidzic.

De la jumătatea celei de-a doua reprize, Milan a jucat cu un om mai puţin, după ce Bonera a fost eliminat, el faultându-l pe Sissoko. Fazele de poartă din cea de-a doua parte au fot mai puţine, iar meciul părea că se va încheia la egalitate. Însă, în minutul 80, Salihamidzic a adus fericirea pentru gazde, reuşind să înscrie golul victoriei.

Astfel, Juventus şi-a consolidat poziţia a treia din clasament, iar AC Milan s-a îndepărtat şi mai mult de ultimul loc de Liga Campionilor.

Leave a Reply