Juve îl vrea pe Lehmann!
Cu calificarea în UEFA Champions League asiugrată, Juventus urmăşte să-şi întărească echipa. Bianconerii caută, în special, un portar de valoare care să fie rezerva lui Gianluigi Buffon, iar aceştia se pare că au pus ochii pe germanul Jens Lehmann, de la Arsenal.
Actualmente rezervă, Emanuele Belardi a părut ezitant când a evoluat ca titular în acest sezon, în timp ce Jess Vanstrattan este lipsit de experienţă şi, cel mai probabile, se va întoarce în ţara sa natală, Australia.
Astfel, Lehmann are mari şanse de a ajunge la Torino. Deşi numărul unu în Germania, portarul de 38 de ani şi-a pierdut locul de titular la Arsenal, în faţa lui Almunia, şi este dispus să părăsească Emirates Stadium, în vară, atunci când îi expiră şi contractul.
Pe lângă această întoarcere în Serie A, neamţul mai evoluând la Milan în sezonul ‘98/’99, el ar mai avea alternativa unei reveniri în Bundesliga, acolo unde ar putea fi titular.
Dacă Lehmann nu va ajunge pe Delle Alpi, Mickael Landreau, Alex Manninger şi Ferdnando Coppola reprezintă alte posibilităţi pentru Juventus.
Filed under: Fotbal, Stiri | Tagged: Arsenal, Fotbal, Jens Lehmann, Juventus, Serie A



