Când, sincer, Piţurcă zâmbea (comentariu “live”)

După o pasă la adversar a lui Goian, cred, am avut 2 ocazii. Nu ştiu de ce îl simt pe Mutu că joacă cu o reţinere, de pe faţa lui, pare preocupat, mai ales după ce l-au trântit ruşii prima dată. Bună lovitura liberă, şi acţiunea următoare.

De la ruşi nu-l ştiu decât pe Akinfeev. De ani de zile n-am mai auzit de ei, de când le-au cam dispărut performanţele sau întâlnirile directe. Adică de vreo 20 de ani… (mi-e rău, cum trece timpul).

Apărarea cam găurită… dintr-una din găuri au dat un „cap” peste poartă.

Auau, un rus plin de sânge. Ce periculoase sunt săriturile astea cu mâinile împrăştiate… la televizor a părut că nici nu l-a atins Marica, dar în prim-plan era lovit rău.

Chivu mijlocaş stânga? Până acum se mişcă natural.

Iar o pasă la adversar în apărare… şi-au revenit ruşii după un început mai slab. Noi suntem pe contraatac.

Hai că ne-au ieşit câteva atacuri. Meciul nu e rău.

Cociş nu se vede mai deloc…

GOL Marica! Frumos. Mai putin frumos ca dau reclama in loc de reluare… ma rog. Ah, ce şut. Din 17m, din întoarcere, după descotorosire de adversar (putea să cerşească un fault, frumos că n-a vrut), şut chirurgical jos lângă bară.. „ca la mondiale”, cum ziceam când eram mici. Bravo!

Pauză.

Au ieşit Mutu şi Chivu, e bine, menjaţi. Marius Niculae, eheheee, vremuri. E, acum să vă vedem, fără cei mai buni jucători. Momentul adevărului.

Atacul Niculae-Niculae are o prima ieşire la presing, bun. Am ratat însă, acum ruşii, Marius Popa iese aiurea la centrare… uf. Am scăpat.

Rădoi e din alt film. Neobişnuit la el.

Iar ruşii snt peste noi, sntem făcuţi arici. Scăpăm într-un târziu, ieşim bine.

Doi Petre, doi Niculae în teren.

Echipa fără „senatori de drept” pare un pic mai haotică, dar e bine că se fuge mult. Ce bine ar fi pentru moralul lor să dea un gol… să dea senzaţia că nu stăm doar în trioul Mu-Chi-Lo…

Centrările astea aiurea fix în adversar mă nedumeresc. Oare nu pot să o înalţe mai mult?..

OOOOO… GOOOOL! Gol marca Niculae-Niculae!! Pressing excelent al lui Marius, centrare foarte bună (că tot ziceam de centrări), luft hazliu al piticului atomic, şi un şut cu sete, izbăvitor, la rădăcina celeilalte bări (bare?), al lui Daniel. Bravo, fară ca la carte, aşa vă vrem.

A intrat Bălănel. Hai, Bălănele, fă un meci bun, tată, nu, nu preluarea asta în contratimp. Hai, că poţi. Aşa, contraatac, pasă luminoasă pentru Niculae, bun, călcâiul a fost cool, dar ineficient. Mai încercăm. Îmi place că jucătorii zâmbesc, şi Bănel, şi Niculae, chiar şi lui nea Piţi i-a mijit unul pe sub mina „trademark” morocănoasă…

Dar să nu ne grăbim, ruşii nu se mişcă rău deloc, atenţie…

Îmi place pressingul ăsta proaspăt, în terenul lor. Uu, de când n-am mai văzut. Foamea celor 2 Niculae, şi ceilalţi le ţin hangul. Micheteau. Lupii tineri. Aşa, mă.

Bară Marius!! Ce frumos ar fi să dea şi el un gol… nici nu îndrăznesc să „cer” prea mult, să nu supărăm Acolo Sus…Ocazie Dică! GOOOOOOOOOOL!!!!! GOL MARIUS!!! OOOO…. Frumos…Centrare de manual a lui Bănel, cea mai bună a lui din ultimii 2 ani, probabil. Spectatorii cântă, pentru prima dată seara asta. De mult n-am mai auzit spectatori cântând la un meci al României.

Piţurcă râde.

Aliuţă? Nu ştiam că a fost convocat. Vreodată.

Ogăraru, şi el pare în formă, na, cum l-am lăudat, cum a călcat pe minge.

Aliuţă a intrat imediat în meci, cu un „călcâi” de efect. Petre cel Lung recuperează tot… de mult nu i-am văzut jucând cu atâta AVÂNT. Presingul ăsta m-a uns rău la inimă..

Frumos că Piţi bagă toţi jucătorii, chiar şi Stanca. O chestie de moral.

Fluier final. O seară frumoasă, aşa da. Să ne bucurăm, că nu plouă cu seri din astea.

5 Responses to “Când, sincer, Piţurcă zâmbea (comentariu “live”)”

  1. N-ai vazut meciul cu Olanda de la Cta, daca spui asta

  2. intr-adevar, nu l-am vazut :).

  3. Să fie-ntr-un ceas bun! (la site mă refer)
    http://www.iuliafratila.ro/2008/03/27/adio-fotbal/

  4. ex: Mi-au placut mult ambele articole cu comentariile live. :)

  5. iulia - multumim, daca e vorba despre al nostru, si sa fie, daca despre al tau :)

    pin - onorat! :)

Leave a Reply