Măestrie, graţie, frumuseţe, spectacol şi bucurie. De la operele lui Verdi la muzica secolului 21, de la poveşti de dragoste la filme S.F., toate şi-au făcut loc în mulţimea Aşa se poate caracteriza a treia seară de la Campionatul Mondial de patinaj artistic, seară în care şi-au încheiat perechile de la dans.
Cu un program de o calitate artistcă excepţională, Isabelle Delobele şi Olivier Schoenfelder au cucerit prima lor medalie la o competiţie mondială, medalia de aur. Patinând împreună de 18 ani, cei doi au reuşit şă transpună pe gheaţă o frumoasă poveste de dragoste dintre două persoane mute, ridicând spectatorii în picioare la sfârşitul programului.
Surpriza serii a constituit-o clasarea pe poziţia secunda a perechii Tessa Virtue/Scott Moir, reprezentanţii tinerei generaţii. Câştigătorii Campionatului celor 4 Continente, au reuşit să cu evoluţie în care artisticul a fost îmbinat într-o manieră foarte plăcută cu partea tehnică.
La polul opus s-au aflat ruşii, ocupanţii locului 3, care au avut un program foarte alert, cu execuţii tehnice originale, mai ales în ceea ce privesc ridicările. Însă acest lucru nu i-a ajutat să se menţină pe poziţia a doua pe care se aflau după două probe.
Filed under: Stiri, patinaj | Tagged: Campionatele Mondiale, patinaj, proba de dans



