Revenire fulminantă pentru Adrian Mutu

Întors pe teren după o pauză de două săptămâni pricinuită de o accidentare, românul a adus Fiorentina în avantaj în mutu.jpgmeciul contra formaţiei Genoa, încheiat cu scorul de 3 la 1 în favoarea Fiorentinei. Victoria este una extrem de importantă în lupta pe care violeţii o duc pentru asigurarea unei poziţii de Champions League în sezonul următor. ,,Briliantul” a marcat în urma unui şut imparabil de la cca 16 metri.

Iată declaraţia acestuia de după meci: ,,Am jucat 70 de minute şi pot spune că m-am simţit excelent pe teren, accidentarea nu m-a mai deranjat deloc. Cele trei puncte obţinute astăzi se pot dovedi extrem de importante mai târziu. Mai mult decât atât, mă bucură jocul excelent pe care l-am practicat eu şi colegii mei. Trebuie să menţinem jocul bun pentru a ne putea apropia de obiectivele noastre. Antrenorul ne-a spus că trebuie să tratăm toate meciurile ca pe nişte finale, aşa că mai avem de jucat 10 finale. Fiecare e extrem de importantă pentru noi. ”


,,Se pare că meciul de Cupă Uefa de la mijlocul săptămânii şi-a pus amprenta pe starea noastră fizică, însă am dovedit că suntem o echipă de valoare şi am reuşit să câştigăm.”

,,Nu mă gândesc deocamdată la titlul de golgheter. Mai importante pentru mine sunt obiectivele impuse întregii echipe; dacă acestea sunt îndeplinite, totul e foarte bine.”

Leave a Reply