Copie la indigo

În ediţia din acest an a Turneul Nordic s-a întâmplat un lucru identic cu cel petrecut în acest sezon în celebra competiţie Turneul celor patru trambuline.

Mai întâi, vântul a împiedicat desfăşurarea calificărilor pentru etapa individuală de astăzi, iar ieri, din acelaşi motiv, a fost anulat concursul pe echipe. Nici astăzi vântul nu s-a liniştit şi, după mai multe amânări, restarturi şi întreruperi, verdictul a fost unul dur: anularea etapei.

Dacă pentru Cupa Mondială, etapa nu mai are mare importanţă, câştigătorul fiind deja cunoscut, încă de înainte de Campionatele Mondiale, ea a un mare rol pentru Turneul Nordic, întrucât, la fel ca în Turneul celor patru trambuline, punctajul total se face din cumularea punctelor obţinute pentru săriturile din cele patru etape. Astfel, organizatorii din partea FIS au decis să reprogrameze întrecerea pentru mâine la Kuopio, acolo unde, marţi trebuie să aibă loc cea de-a doua etapă a turneului.

Lasă un Răspuns